Lucia Popp incepe cariera lirica la varsta de 23 de ani la opera din Bratislava interpretand rolul Konigin der nacht in Die Zauberflote de Mozart. In anul 1963 maestrul Herbert Von Karajan o asculta si imediat ii ofera un contract la Staatsoper din Viena. Prima sa aparitie pe aceasta scena a fost atat de fulminanta incat teatrul i-a oferit un contract pe 3 ani. Tot in 1963 a fost recomandata Festivalului de la Salzburg acolo unde avea sa il intalneasca pe Otto Klemper alaturi de care avea sa inregistreze Die Zauberflote de Mozart, inregistrare aparuta in anul 1964. Debuteaza la Covent Garden din Londra in 1966 interpretand rolul Oscar din Un Ballo in maschera de Verdi. In 1967 debuteaza la Metropolitan Opera din New York tot in rolul Konigin der nacht din Die Zauberflote de Mozart, rol pe care avea sa il cante aici timp de 3 stagiuni (1966 - 1967, 1969 - 1970, 1980 - 1981). Publicul milanez avea sa o descopere la Teatro alla Scala in rolul Sophie din opera Der Rosenkavalier de Richard Strauss sub bagheta lui Carlos Kleiber. In 1983 interpreteaza pentru prima oara rolul principal in opera Arabellade Strauss sub bagheta lui Wolfgang Sawallisch. A creat un imens succes in prima sa aparitie in rolul Marschallin in Der Rosenkavalier de Strauss (1985) si in rolul contesei din Capriccio la Salzburg in anul 1987. Se dedica rolurilor lirice mozartiene, Zerlina in Don Giovanni, Susanna in Le Nozze di Figaro, Despina in Cosi fan Tutte, Pamina in Die Zauberflote, Ilia in Idomeneo si Servilla in La Clemenza di Tito). Colaboreaza cu mari dirijori : Leonard Bernstein, Lorin Maazel, Neville Marriner, Charles Mackerras, Rafael Kubelik, Bernard Haitink si Georg Solti. Filarmonica din Viena i-a decernat Trandafirul de Argint , onorificenta de care aceasta a fost foarte mandra. Lucia Popp era cu siguranta in plenitudinea carierei atunci cand din nefericire avea sa treaca in nefiinta in anul 1994.
Maria Callas, provenind dintr-o familie de greci imigraţi în Statele Unite ale Americii, Gheorghiou Kalogheropoulos şi Evangelia Dimitriades, se naşte în New York la 2 decembrie 1923. În 1929, tatăl îşi schimbă numele în Georges Callas şi deschide o farmacie în cartierul Manhattan din New York. În copilărie, la vârsta de cinci ani, Maria Callas este lovită de un automobil şi rămâne în stare de comă timp de 22 de zile. Accidentul nu se soldează cu urmări, Maria Callas se dezvoltă normal şi, având înclinaţii pentru muzică, începe să ia lecţii de pian. În 1937, părinţii se despart şi mama se întoarce împreună cu fiica sa în Grecia. În anul următor, Maria este admisă în Conservatorul din Atena şi studiază mai departe pianul cu Maria Trivella. În acelaşi timp ia şi lecţii de canto iar în 1939 interpretează în cadrul unui spectacol pentru studenţi rolul lui Santuzza din "Cavalleria Rusticana" de Pietro Mascagni, obţinând Primul Premiu al Conservatorului. Începe astfel cariera de cântăreaţă lirică a Mariei Callas, care va avea o traiectorie fulminantă. Între 1942 şi 1945 interpretează diferite roluri pe scena Teatrului Regal de Operă din Atena în operele "Il Mercante di Venezia" de Mario Castelnuovo-Tedesco, "Fidelio" de Ludwig van Beethoven, "Der Bettelstudent" de Carl Millöcker şi "Tosca" de Giacomo Puccini. În 1945 se întoarce la New York, unde obţine o audiţie la "Metropolitan Opera Theater", soldată însă cu un insucces. Continuă să studieze pentru a-şi perfecţiona tehnica vocală şi, în fine, prin intermediul cunoscutului impresar teatral Eddie Bagarozy, este angajată să cânte la Opera din Chicago, unde în ianuarie 1947 debutează în rolul principal din "Turandot" de Puccini, fără a înregistra un succes remarcabil.
Revine în Italia la 27 iunie 1947, fiind însoţită de faimosul bas Nicola Rossi-Lemeni, prin intermediul căruia vine în contact cu Giovanni Zanatello, director artistic al Arenei din Verona, care tocmai era în căutare de interpreţi pentru stagiunea 1947. Zanatello este fascinat de vocea Mariei Callas şi îi încredinţează rolul principal în opera "La Gioconda" de Ponchielli. În Verona cunoaşte pe Giovanni Battista Meneghini, industriaş bogat şi mare amator de muzică, cu care se va căsători la 21 aprilie 1949, deşi îi separă o diferenţă de vârstă de 37 de ani. Meneghini preia şi rolul de agent teatral, asigurându-i contactul cu cele mai importante teatre de operă din Italia. În 1948 apare pentru prima dată în rolul titular din opera "Norma" de Vincenzo Bellini pe scena teatrului din Florenţa, cu un succes deosebit. În repertoriul său memorabil, creaţia sa din opera "Norma" va deveni un punct de reper pentru stilul Mariei Callas, interpretarea celebrei arii Casta Diva rămânând neegalată până astăzi. În decembrie 1951 inaugurează stagiunea lirică la "Teatro alla Scala" din Milano cu opera "I Vespri Sicilliani" de Verdi, un adevărat triumf marcat de aplauze nesfârşite şi de strigăte de "bis". Urmează turnee în Italia (Verona, Veneţia, Roma) şi la Chicago, "Metropolitan Opera" din New York, "Covent Garden" din Londra cu operele "Lucia di Lammermoor" de Donizetti, "Aida", "Il Trovatore" şi "La Traviata" de Verdi, "Norma" de Bellini şi altele. Celebrul şef de orchestră, Arturo Toscanini, este cucerit de vocea ei şi vrea să-i încredinţeze rolul titular în "Macbeth" de Verdi, dar opera nu a fost înclusă în programul "Scalei". Viaţa Mariei Callas se împarte între diverse reprezentaţii, călătorii şi relaţii sentimantale, uneori furtunoase, cu regizorul Luchino Visconti, directorul de scenă Franco Zeffirelli, tenorul Giuseppe di Stefano.
În anul 1959, este invitată de bogatul armator grec Aristotele Onassis la o croazieră pe yacht-ul său "Christina", împreună cu personalităţi de frunte din protipendada internaţională. Callas se desparte de Meneghini şi devine amanta oficială a lui Onassis. A fost o pasiune "destructivă şi violentă", cum a fost definită de ea însăşi. Onassis, gelos, o ţine departe de activitatea artistică. La insistenţele lui Zefirelli, reapare pe scenă în 1964 cu "Tosca" la "Covent Garden" (Londra) şi apoi cu "Norma" la Paris, dar vocea sa se resimte după anii de inactivitate. Înregistrează încă un succes triumfal în 1965 cu "Tosca" la New York, după care urmează declinul. La Roma este silită să întrerupă un spectacol cu "Norma" după actul al II-lea, o reprezentaţie la Londra cu "Tosca" va fi ultima sa apariţe într-un spectacol de operă. Viaţa sa privată nu este mai bună. Onassis o părăseşte pentru a se căsători cu Jaqueline Kennedy, văduva preşedintelui american John F. Kennedy asasinat la Dallas. În 1973 mai întreprinde un turneu mondial de concerte împreună cu tenorul Giuseppe di Stefano, care se termină în 1974 la Sapporo în Japonia. Este ultima sa apariţie în public. Maria Callas nu mai este decât umbra aceleia care făcea să delireze publicul, nu mai are simţul scenic, nu mai caracterizează personajele, vocea sa care încânta cu timbrul, extensiunea vocală, culoarea şi vitalitatea plină de vibraţie nu mai este decât o palidă amintire a performanţelor din trecut. Se retrage la Paris, trăieşte în singurătate aproape uitată de lume. Moare la 16 septembrie 1977 în vârstă de 55 de ani, în circumstanţe nu tocmai clare. Piatra de mormânt de la cimitirul "Père Lachaise" aminteşte de cine a fost Maria Callas. Pentru posteritate au rămas înregistrările pe discuri cu vocea sa, care a dat viaţă într-un mod neegalat atâtor personaje tragice şi nefericite.
Nascut la 10 ianuarie 1935 in statul Illinois, baritonul de origine americana avea sa devina unul dintre cei mai importanti baritoni verdieni ai secolului ramanand in istorie prin faimoasele sale interpretari in acest repertoriu. Pregatirea sa muzicala a fost cat se poate de consistenta, acesta studiind pian, viola, vioara, clarinet si tuba. Primele sale lectii de canto le ia de la faimoasa soprana de coloratura Rosa Ponselle care ii deschide drumul spre marea cariera. Sherill Milnes debuteaza alaturi de compania de opera de la Boston in teatrul Boris Goldovsky interpretand rolul lui Masetto in Don Giovanni de Mozart. In anul 1961 debuteaza la opera din Baltimore in rolul Gerard din Andreea Chenier de Umberto Giordano. In anul 1965 interpreteaza rolul Valentin in Faust de Gounod la New York City Opera, rol ce ii va aduce adevarate satisfactii si care il va purta catre Metropolitan Opera in 1965. In 1964 are loc primul sau debut european interpretand rolul lui Figaro in Il Barbiere di Siviglia de Rossini la Teatro Nuovo din Milano. Tot aici interpreteaza rolul lui Miller in Luisa Miller de Giuseppe Verdi, inceputul marelui repertoriu verdian fiind deschis pentru el La Traviata, Il Trovatore, Aida, Macbeth, Un Ballo in maschera, Don Carlo, Rigoletto, Attila, Giovanna d'Arco, I Vespri Siciliani, La forza del destino, Otello. Abordeaza deasemenea si repertoriul puccinian, La Boheme, Tosca, La Fanciulla del West.
Elena Obraztsova nascuta la Leningrad pe 7 iulie 1939, ramane chiar si astazi un nume de referinta in lirica mondiala, o mezzosoprana de o cuceritoare muzicalitate, timbricitate si dramatism, lucru din ce in ce mai rar intalnit in zilele noastre. Absolventa a Connservatorului din Leningrad, in anul 1963 este invitata sa interpreteze rolul principal in opera Boris Godunov la Balshoi Theater in Moscova, rol ce i-a deschis portile marilor teatre de opera din europa si america. In Decembrie 1977 deschide cel de-al 200-lea sezon la Teatro alla Scala din Milano interpretand rolul Eboli in Don Carlo de Giuseppe Verdi sub bagheta lui Claudio Abbado. In anul 1978 interpreteaza rolul Carmen in opera lui Bizet alaturi de Placido Domingo intr-o punere in scena a lui Franco Zeffirelli, productie ce avea sa fie inregistrata si lansata pe vhs. Colaborarea cu marele Zeffirelli continua in Cavalleria Rusticana de Mascagni , Elena Obrastzova interpretand rolul Santuzza , inregistrarea cu acest film avand loc in anul 1982. Abordeaza in decursul carierei o paleta impresionanta de roluri in operele : Adriana Lecouvreur de Cilea, Il Trovatore de Verdi alaturi de Luciano Pavarotti si Joan Sutherland, Werther de Massenet, Amneris in Aida de Verdi la Metropolitan Opera din New York, debut ce avea sa fie descris ca (" one of the great Met debuts in recent history"), Dalila in Samson et Dalila de Saint-Saens tot la Metropolitan Opera, Ulrica in Un Ballo in maschera de Verdi si Adalgisa in Norma de Bellini.
Piero Cappuccilli, nascut la 9 noiembrie 1926, bariton italian asociat mereu repertoriului verdian mai ales in Macbeth si Simone Boccanegra, recunsocut pentru extraordinara maniera in care putea controla respiratia si acel legato al frazei. Aceste calitati l-au facut sa devina unul dintre cei mai de seama baritoni ai celei de-a doua jumatate a secolului 20. Debutul sau a avut loc in anul 1957 la Teatro Nuovo din Milano interpretand rolul lui Tonio din I Pagliacci de Leoncavallo. In anul 1960 debuteaza la Metropolitan Opera din New York in rolul Giorgio Germont din La Traviata de Verdi ceea ce avea sa fie singurul rol interpretat pe aceasta mare scena. Piero Cappuccilli si-a desfasurat cariera artistica cel mai mult in europa, debutand astfel la Teatro alla Scala din Milano in anul 1964 interpretand rolul lui Enrico din Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti , urmeaza Royal Opera House Covent Garden din Londra in La Traviata de Verdi (1964), apoi Opera mare din Paris in anul 1978 in rolul Amonasro din Aida de Verdi .Colaboreaza cu cei mai mari dirijori printre care Herbert von Karajan, Gianandreea Gavazzeni, Claudio Abbado, Carlos Kleiber) si devine unul dintre cei mai importanti interpreti ai repertoriului italian. A lasat un tezaur publicului meloman atat prin interpretarile sale cat si printr-o discografie de invidiat: Lucia di Lammermoor de Donizetti prima inregistrata cu Maria Callas in 1959 apoi cu Beverly Sills in 1970, Rigoletto de Verdi alaturi de Ileana Cotrubas si Placido Domingo, Beatrice di Tenda de Bellini impreuna cu Mariana Nicolesco si Stefania Toczyska, Macbeth de Verdi alaturi de Shirley Verrett si Simone Boccanegra sub bagheta lui Claudio Abbado alaturi de Mirella Freni si Nicolai Ghiaurov.
Renata Ersilia Clotilde Tebaldi nascuta la 1 februarie 1922 la Pesaro ,cântăreaţă italiană de operă, soprană lirică, a cărei voce a fost caracterizată de dirijorul Arturo Toscanini drept voce d'angelo ("voce de înger"). După lecţii de canto cu maeştrii Brancucci şi Campogalliani la conservatorul din Parma, continuă studiile muzicale cu Carmen Melis la liceul "Rossini" din Pesaro. Debutul scenic are loc în 1944 la teatrul muzical din Rovigo în rolul Elenei din opera Mefisofele de Arrigo Boito. În 1946, după sfârşitul războiului, participă la concertul de redeschidere a stagiunii la "Teatro alla Scala" din Milano. În 1948 apare pe scena Operei din Roma şi la festivalurile de operă de la "Arena di Verona". Repertoriul sopranei se îmbogăţeşte cu rolul Floriei Tosca din opera Tosca de Puccini, rolul Violettei din La Traviata şi Desdemonei din Otello de Verdi continuand pe acest repertoriu in Il Trovatore, La Forza del destino, Aida, Don Carlo şi multe altele. După cucerirea scenelor italiene şi în special al temutului teatru "San Carlo" din Napoli, Renata Tebaldi debutează la "Covent Garden" din Londra în 1950. Debutul american se produce tot în 1950 la San Francisco, după care "Metropolitan Opera" din New York o programează în mod constant între 1955 şi 1973, ţinând afişul neîntrerupt timp de 18 ani intruchipand cu desavarstita maestrie roluri ca Desdemona in Otello de Verdi alaturi de Mario del Monaco, Adriana in Adriana Lecouvreur de Cilea, Mimi in La Boheme, Cio Cio San in Madama Butterfly, Tosca in opera cu acelasi nume, Minnie in La Fanciulla del West de Puccini, deasemenea in repertoriul verdian culminand cu Simone Boccanegra, Falstaff, La Traviata. . În 1958 cântă la "Staatsoper" din Viena, iar între 1975-1976 întreprinde mai multe turnee în Uniunea Sovietică. În decursul carierei sale, Renata Tebaldi a colaborat cu dirijori diferiţi, printre care nu au lipsit renumiţii Carlo Maria Giulini, Arturo Toscanini, Georg Solti, Herbert von Karajan. În 1976 îşi încheie cariera artistică cu o serată de concert la "Teatro alla Scala" din Milano. Renata Tebaldi a încetat din viaţă la 19 decembrie 2004 în casa sa din San Marino, la vârsta de 82 de ani. Vocea Renatei Tebaldi o plasează în domeniul sopranelor lirico-spinto, cu registru acut strălucitor şi penetrant, opus caracterului profund dramatic al vocei contemporanei şi rivalei ei, Maria Callas. Măiestria artistei a constat în frazarea imperială, în limpidatea sunetului, în suveranitatea accentelor. Pornită de la vocalitatea romantică verdiană, Renata Tebaldi a avut un maximum de eficienţă artistică în operele perioadei post-romantice şi veriste, în special în creaţiile lui Giacomo Puccini.
Născut la Cluj într-o familie de oameni modeşti, fără educaţie muzicală, tânărul Spiess a descoperit marea muzică târziu, la 18 ani, într-o sală de concert din Braşov. Pe atunci avea meseria de gravor în metal.
Studiile le-a început la Cluj, cu Vasile Corpaci şi Ion Mărgineanu, după care pleacă la Bucureşti, unde continuă studiile cu profesorul Gheorghe Paşcu. Se căsătoreşte foarte devreme cu pianista Gerda Zach. După o scurtă perioadă petrecută la Ansamblul Armatei şi debutul la Teatrul Muzical din Braşov, în toamna anului 1962 devine solist al Teatrului de Operetă din Bucureşti (1962 - 1964), unde cântă în Lăsaţi-mă să cânt şi Lysistrata de Gherase Dendrino, Voievodul ţiganilor de Johann Strauss şi Ţara surâsului de Lehar. Spiess şi-a continuat studiile la Bucureşti cu celebrul bariton Petre Ştefănescu Goangă, în 1964 ajungând solist al Operei Române (1964 - 1988).
Urmează pentru el perioada marilor reuşite internaţionale : Marele Premiu la Toulouse (1964), Marele Premiu şi alte două premii de interpretare la Rio de Janeiro (1965), Premiul I la Hertogenbosch (1966) şi o bursă de studii la Milano pentru un an. Între timp debutează la Opera Română în Rigoletto, la Opera Română din Cluj şi la Toulouse în Samson şi Dalila. La Milano studiază cu renumitul profesor Antonio Narducci. Urmează contracte la operele din Stuttgart, Wiesbaden, Munchen, Koln, San Francisco, Los Angeles, Buenos Aires şi Verona, fiind apreciat peste tot. La Salzburg atrage atenţia marelui dirijor Herbert von Karajan, cu care va realiza rolul Dimitri din Boris Godunov de Musorgski.
În 1970 apare la Foro Italico din Roma într-un concert-spectacol, cu dirijorul american Leonard Bernstein, sub a cărui baghetă va interpreta apoi la Viena,Der Rosenkavalierde RichardStrauss. La 32 de ani debutează la Scala, în rolul său favorit - Calaf. La Metropolitan Opera din New York cântă in cinci reprezentaţii ale operelor Trovatore, Fidelio şi Pagliacci. Cântă Ballo in maschera la Buenos Aires, Tosca la San Francisco, Fidelio la Bicentenarul Beethoven de la Bonn, La Boheme şi Tosca la Munchen, Il Trovatore şi Ballo in maschera la Napoli,Aida la Roma, Il Trovatore, alături de Montserrat Caballé la Teatrul Antic din Orange, unde realizează primul film de televiziune şi Aida la Covent Garden din Londra, împreună cu Leontyne Price. Până în anul 1981 Spiess adaugă la repertoriul său câteva partituri vocal-simfonice de referinţă : Cântecul pământului de Mahler, Requiemul de Verdi, Missa Solemnis de Beethoven şi Ioana pe rug de Honegger.
Ludovic Spiess a cântat alături de nume mari precum: Brigit Nilsson, Martina Arroyo, Nicolai Ghiaurov, Christa Ludwig, Gwyneth Jones, Katia Ricciarelli, Virginia Zeani, Peter Schreier, Mario Sereni, Cesare Siepi, Sena Juriac, Dietrich Fischer-Dieskau...colaborând cu dirijori precum: Leonard Bernstein, Herbert von Karajan, Karl Bohm, Roberto Benzi, Giuseppe Patane, Alberto Erede, Otto Klemperer, Kurt Adler, Nello Santi, Wolfgang Sawalisch, Francesco Molinari-Pradelli, Josef Krips, Rafael Kubelik, Gianandrea Gavazzeni, Boris Haitink, Michel Plasson sau Ricardo Muti.
Născută la 10 martie 1921, la Bucureşti, Arta Florescu a urmat Conservatorul din Bucureşti (1939–1942), unde i-a avut profesori pe Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), Mihail Jora (armonie, contrapunct), Mihail Vulpescu (operă). „S-a perfecţionat la Bucureşti (1942–1950) cu Maria Neri (canto) şi Lidia Lipkovska (repertoriu de operă), la Geneva (1946) cu Anna Maria Guglielmetti (canto), la Viena (1947) cu prof. Kurt Nasor (canto), Balzer (corepetiţie pian) şi Josef Krips (repertoriu). A debutat la Radio Bucureşti (20 martie 1939) într-un recital vocal, acompaniată de pianistul Nicolae Rădulescu, în program figurând lieduri de Duparc, Schumann şi Al-fred Alessandrescu, apoi în alt recital public la Ateneul Român din Bucureşti (1941) cu pagini de Hugo Wolf, Duparc, Chausson, Richard Strauss, Joseph Marx, Reynaldo Hahn, Stravinski, Enescu, la pian fiind Nicolae Rădulescu. Au urmat debuturile în oratoriu („Stabat Mater” de Giovanni Clari, sub bagheta lui Ionel Perlea, Ateneul Român, 29 martie 1942) şi în operă „(Lucia di Lammermoor” de Donizetti, la Opera Română, sub conducerea lui Jean Bobescu, 5 decembrie 1942). Solistă la Societatea Corală „România” din Bucureşti (1937–1942), solistă (1942–1945) şi prim-solistă (1945–1968) la Opera Română din Bucureşti, conferenţiar (1950–1954), profesoară (1955–1986), profesoară atestată (1965) şi şef de catedră de canto (1963–1985) la Conservatorul din Bucureşti, profesoară la Opera din Istanbul, Turcia (1976).
A continuat să apară în recitaluri (Tokio, 1970) şi spectacole extraordinare (Rio de Janeiro, 1967). Repertoriul său lirico-dramatic a cuprins „Lucia di Lammermoor”, „Die Entfuhrung aus dem Serail”, „Le nozze di Figaro”, „Don Giovanni”, „Ifigenia in Aulida” (Gluck), „Wilhelm Tell”, „Il Trovatore”, „La Traviata”, „Aida”, „Rigoletto”, „La Forza del destino”, „Don Carlo”, „Otello” (Verdi), „I Pagliacci”, „Manon”, „Louise”, „Der Freischütz”, „Faust”, „Lohengrin”, „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, „La Boheme”, „Madama Buterffly”, „Tosca”, „Turandot”, „Mefistofele”, „Der Rosenkavalier”.
A cântat pe scenele Teatrului Balşoi din Moscova, Staatsoper din Berlin, Theâtre Royal de La Monnaie din Bruxelles, Teatrul Municipal din Rio de Janeiro, Staatsoper din Leipzig şi din Dresda, Theâtre des Champs Elysees din Paris, Wiener Staatsoper, Teatrul Capitole din Toulouse, Teatrul Academic „Kirov ”din Sankt-Petersburg etc. A colaborat în spectacole şi concerte cu dirijorii Hermann Abendroth, Ferenc Fricsay, Rudolf Kempe, Borislav Klobucar, Richard Krauss, Louis Fourestier, Karl Etti, Glauco Curiei, Tomaso Benitende-Neglia, Roger Gayral, Paul Jasmin, Erzi Semkov, Komor Vilmos, Romeo Raicev, Santiago Guerra, cu soliştii Patricia Johnson, Helge Roswaenge, Anton Dermota, Irina Arhipova, Nikola Nikolov, Gabriel Baquier, Albert Lance, Regina Sarfaty, Biserka Cvejic, Salvatore Pumov, Josip Gostic, Dimităr Uzunov, GastoneLimarilli, Maurice Maievsky, Aklo Protti, Pavel Lisiţian, Ernest Blanc, Germain Ghislain, Tony Blankenheim, Gyorgy Losonczy, Wily Domgraf-Fassbender, Kim Borg, Giovanni Foiani, Ivan Petrov, Gyorgy Melis, Uia Iosifov, Jambor Laszlo, Ivan Dimov, Krystina Jamroz ş.a. A întreprins turnee artistice în Franţa, Japonia, Austria, Ungaria, URSS, Polonia, Cehoslovacia, Italia, Anglia, Bulgaria, China, Brazilia, Germania, Belgia, Israel, Iugoslavia, Elveţia, Albania, Turcia. Cântăreaţă cu largi disponibilităţi vocale în toate genurile şi formele muzicale, nu a cunoscut graniţe între creaţia clasică şi contemporană, între muzica universală şi muzica românească, între operă şi operetă, între lied şi oratoriu. Dispunând de un fizic excepţional, de o inteligenţă scenică particulară, de o probitate profesională exemplară.
A realizat eroine de neuitat în teatrul liric românesc (Mareşala din „Der Rosenkavalier”, Desdemona din „Otello”, Margareta din „Faust”, Nedda din „I Pagliacci”, Musetta din „La Boheme”, Violeta din „La Traviata”, Contesa din „Le nozze di Figaro”, Tosca, Cio-Cio-San din „Madama Butterfly).” – Viorel Cosma, „Interpreţi din România”, lexicon, vol. I, Bucureşti, Editura Galaxia,1996.
În 7 iulie 1998, luând cuvânt în Camera Deputaţilor, Eugenia Moldoveanu spunea despre Arta Florescu: „A fost nu numai cea mai mare artistă a generaţiei sale, generaţia de aur, şi vă reamintesc câţiva dintre acei mari artişti: Petre Ştefănescu-Goangă, Dinu Bădescu, Valentina Creţoiu, Şerban Tassian.Doamna Arta, aşa cum i-am spus întotdeauna, Doamna a fost însemnată de destin de la naştere, purtând acest nume, care a predestinat-o, acest nume care a devenit simbolul unei importante părţi a culturii româneşti – arta lirică."
Baritonul Nicolae Herlea s-a născut la Bucureşti, la 28 august 1927, afirmându-se ca interpret de operă de notorietate internaţională.
A studiat la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Costescu-Duca. Mai târziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto.
A debutat în 1951 pe scena Operei Naţionale din Bucureşti cu rolul Silvio din spectacolul I Pagliacci şi a rămas angajat, ca prim-bariton al acestei scene.
Tot în 1951 a câştigat Premiul întâi la concursurile internaţionale de la Geneva, Praga şi Bruxelles. Aceste mari succese au fost urmate de apariţia sa pe cele mai mari scene ale lumii: a cântat la Scala din Milano, la Opera Naţională din Praga, la Teatrul Balşoi din Moscova şi Opera Naţională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea a avut apariţii şi pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc.
Repertoriul său bogat cuprinde roluri de seamă din creaţia universală; a fost Figaro în Il Barbiere di Siviglia de Rossini (rol pe care l-a interpretat de aproximativ 550 de ori), lordul Ashton în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Rigoletto în Rigoletto de Verdi, Escamillo în Carmen de Bizet, Oneghin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Igor în Cneaz Igor de Borodin, Scarpia în Tosca de Puccini. Vocea sa, caldă, egală pe întregul ambitus, exprimă cu naturaleţe şi avânt o întinsă gamă de sentimente. Calităţile sale vocale sunt susţinute de un autentic talent actoricesc.
A cântat în compania multor artişti consacraţi ai operei, printre care se numără: Montserrat Caballé, Mario Del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe Di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev , Giulietta Simionatto, James McCracken, Carlo Bergonzi, Fiorenza Cosotto, Nicolai Gedda, Luigi Alva, Ivan Petrov.
.Dintre multele premii şi distincţii naţionale şi internaţionale:
Medalia de Aur şi Marele Premiu la Festivalul Primăverii de la Praga în 1954
Laureat al Concursului Internaţional de Canto de la Geneva în 1955
Medalia de Aur şi Marele Premiu la Concursul de Canto de la Verviers în 1957
Eugenia Moldoveanu a copilărit la Azuga. De la vârsta de 7 ani studiază pianul cu Aurel Bobescu, cel mai mare dintre fraţii Bobescu. Între anii 1963-1968 a studiat canto la Conservatorul de Muzică "C. Porumbescu" din Bucuresti cu Arta Florescu iar la clasa de operă l-a avut ca profesor pe Hero Lupescu. În anul 1968 câştigă premiul I la concursul de la Sofia cu La Traviata de Giuseppe Verdi. Imediat este angajată la Opera Naţională din Bucuresti unde debutează în rolul Donna Anna din Don Giovanni de Mozart. În anul 1970 câştigă premiul I la Concursurile Internaţionale "G. Enescu" din Bucureşti şi la Toulouse în Franţa. În anul 1973 obţine marele premiu la concursul MadamaButterfly din Tokyo, premiu pe care îl primeşte de la Maria Callas, preşedinta juriului. Apoi începe o frumoasă carieră, ce o poartă pe toate marile scene ale lumii.
Printre scenele pe care a cântat se numără Metropolitan Opera din New York, Scala din Milano, Opera din Hamburg, Covent Garden din Londra, Arenele din Verona, Teatro Colon din Buenos Aires, Opera de Stat din Viena; alături de artişti precum Placido Domingo, Jose Carreras, Carlo Bergonzi, Alfredo Kraus, Renato Bruson, Giuseppe Taddei, Ruggiero Raimondi, Katia Ricciarelli, Nicolai Ghiaurov, sub baghetele unor dirijori ca Riccardo Muti, Claudio Abbado, Giusepe Patane, George Pretre sau Wolfgang Savallish. În repertoriul ei s-au regăsit titluri de operă ca: Don Giovanni, Idomeneo, Die Zauberflote, Le nozze di Figaro, La Traviata, Luisa Miller, Simone Boccanegra, Ernani, Otello, La Boheme, MadamaButterfly,Turandot, Gianni Schicchi, Manon Lescaut, DerFreischutz, Carmen, Manon, Năpasta, Oedip; iar din repertoriul vocal-simfonic: Simfonia a IX de Beethoven, Recviemulde Verdi, Brahms, Mozart, "Stabat Mater" de Dvorak, "Missa Solemnis" de Beethoven.
S-a retras de pe scenă la vârsta de 49 de ani. A predat canto la Universitatea naţională de muzică din Bucureşti. A fost secretar de stat la Ministerul Culturii (1968-1990), director general al Operei Române (1993-1995) .
Mirella Freni, nascuta pe 27 februarie 1935 la Modena cucereste lumea operei prin prospetimea vocii, frazare si stiinta abordarii repertoriale. Debuteaza in anul 1955 la varsta de 19 ani in rolul Michaela din Carmen de Bizet. Castiga concursul de la Teatro Regio din Torino in 1958 interpretand aria lui Mimi din La Boheme de Pucini, rol ce avea sa ii stea alaturi pe toata intreaga cariera. In sezonul 1959-1960 debuteaza in acest rol la Netherlands Opera si astfel porneste pe un drum extraordinar interpretand rolul Adinei in L'Elisir d'amore de Donizetti in regia lui Franco Zefirelli la Glydenbourne unde a cantat deasemenea si rolurile mozartiene Susanna in Le Nozze di Figaro si Zerlina in Don Giovanni in sezonul 1960 - 1962. Debuteaza la Covent Garden din Londra in 1961 intruchipand rolul Nannetta in Falstaff de Verdi, urmeaza Teatro alla Scala in 1963 intr-un spectacol regizat de Franco Zefirelli sub bagheta lui Herbert von Karajan aceasta devenind una dintre artistele preferate ale dirijorului alaturi de care avea sa cante in atatea productii , concerte si recitaluri. In 1965 Mirella Freni debuteaza la Metropolitan Opera din New York in rolul Mimi din La Boheme urmat fiind de Liu din Turandot de Puccini, apoi Marguerite in Faust de Gounod. Alaturi de Flaviano Labo debuteaza la Philadelphia Lyric Opera in La Boheme de Puccini in 1966. Incepand cu anii 1970 si pana in 1980, Mirella Freni abordeaza repertoriul verdian si cel puccinian devenind o notabila Elisabetta in Don Carlo in productia semnata de John Dexter, Desdemona in Otello alaturi de John Vickers, Amelia in Simone Boccanegra, Elvira in Ernani sub bagheta lui Riccardo Muti in regia lui Luca Ronconi la Teatro alla Scala, Leonora in La Forza del destino si rolul titular din opera Aida de Giuseppe Verdi. Ne amintim cu precadere creatiile acesteia in Madama Butterfly, Tosca, Manon Lescaut, Il Trittico de Giacomo Puccini. O marturie a geniului Mirellei Freni in repertoriul puccinian ramane filmarea operei Madama Butterfly alaturi de Placido Domingo in regia lui Jean-Pierre Ponnelle sub bagheta lui Herbert von Karajan, deasemenea in repertoriul mozartian dovada fiind filmul cu opera Le nozze di Figaro in regia lui Jean-Pierre Ponnelle avand ca parteneri pe Kiri Te Kanawa si Hermann Prey. In anul 1981 devine sotia lui Nicolai Ghiaurov, celebrul bas rus, faimos la acea perioada. Impreuna cu el pun bazele unui centru cultural la Vignola " Centro Universale del Belcanto" unde sustin numeroase cursuri de masterclass, lucru care continua si astazi. Mirella Freni a publicat o carte intitulata " Mio Caro Teatro" in 1990. I se decerneaza ordinul Cavaliere della Gran Croce della Reppublica Italiana in acel an si deasemenea Legion D'Honneur in Franta martie 1993. Incepand cu anul 1990 Mirella Freni abordeaza rpertoriul verist adaugand marelui sau repertoriu roluri ca Adriana in Adriana Lecouvreur de Cilea pe care il interpreteaza la Milano, Paris, Barcelona si New York, apoi Fedora de Giordano la Milano, Torino, Londra, Barcelona, New York si Zurich. In 1998 interpreteaza in Catania rolul Madame Sans-Gene in opera omonima de Giordano. Abordeaza si repertoriul rusesc fiind o exceptionala Tatiana in Evgheni Oneghin de Tchaikovsky, Lisa in The Queen of Spades si Ioanna in Orlenskaya Deva, rol pe care l-a cantat la 70 de ani. In 2005 a fost sarbatorita la Metropolitan Opera din New York pentru cea de-a 40-a aniversare pe scena americana a debutului sau si in acelasi timp cei 50 de ani de cariera pe scena, la pupitrul orchestrei s-a aflat maestrul James Levine. Cariera sopranei s-a incheiat exact cand a implinit 70 de ani, spunand adio publicului in rolul Ioanna in opera Orleanskaya Deva la Washington National Opera pe 11 aprilie 2005.
Alfredo Kraus s-a nascut in Las Palmas de Gran Canaria in Insulele Canare ale Spaniei. A patruns in lumea muzicii inca de la varsta de 4 ani, cand a luat lectii de pian iar apoi la 8 ani avea sa cante in corul scolii. In 1956 Alfredo Kraus isi incepe cariera operistica debutand in rolul Ducelui de Mantua din Rigoletto de Verdi, la opera din Cairo, rol ce avea sa ii devina de referinta in cariera sa. In 1958 interpreteaza rolul lui Alfredo Germont in La Traviata de Verdi la Teatro Sao Carlos din Lisabona alaturi de celebra Maria Callas, productie stelara ce avea sa fie mai tarziu inregistrata si pe cd. Debutul la opera regala din Londra Covent Garden il face in anul 1959 in rolul lui Edgardo din Lucia di Lammermoor de Donizetti iar la Teatro alla Scala din Milano debuteaza in rolul Elvino din La Sonnambula de Bellini (1960). In anul 1962 debuteaza in America la Lyric Opera din Chicago si la Metropolitan Opera in 1966 interpretand rolul Ducelui de Mantua in Rigoletto de Verdi, rol cu care si-a incheiat si aparitia la Metropolitan in 1994. Repertoriul lui Alfredo Kraus include Lucrezia Borgia, La fille des regiment, Linda di Chamounix si Don Pasquale de Donizetti, Romeo et Juliette, Les contes d'Hoffmann, Faust, Lakme, Manon, Werther, La jolie fille de Perth, Les pecheurs de perles, La muette de Portici and many more. Alfredo Kraus a excelat in rourile de tenore di grazia (cum l-au numit italienii) in Werther, Faust, Don Ottavio (Don Giovanni), Nemorino si Arturo. Sansa extraordinara pe care a avuto Alfredo Kraus asa cum declara chiar el intr-un interviu, a fost ca a avut o maestra extraordinara cu care a studiat la Milano, Mercedes Llopart, deasemenea maestra a unor mari nume ca Anna Moffo, Fiorenza Cossotto, Ivo Vinco, Renata Scotto sau Elena Souliotis. Alfredo Kraus a cantat in cele mai importante teatre de opera din lume incepand cu Teatro Colon din Buenos Aires, Teatro Municipal de Caracas, Teatro Municipal de Santiago, Chile, Rio de Janeiro, Grand Theatre del Liceu din Barcelona, Teatro alla Scala , Metropolitan din New York , Royal Opera House Covent Garden, Hamburg Staatsoper , Frankfurt , Wiener Staatsoper, Dresden Semperoper, acestea sunt numai cateva dintr-o lista impresionanta a marelui tenor. Pierderea sotiei lui Alfredo Kraus in 1997 l-a determinat pe acesta sa nu isi mai doreasca sa apara pe scena timp de opt luni. Alfredo Kraus declara intr-un interviu pentru BBC " I don't have the will for singing but i must do it, because, in a sense, it is a sign that i have overcome the tragedy. Singing is a form of admitting that i'm alive"... Kraus se stinge din viata in data de 10 septembrie 1999 la Madrid la varsta de 71 de ani.
Nascuta la Bratislava pe 23 decembrie 1946, soprana de origine slovaca este in momentul de fata una dintre cele mai aclamate soprane de coloratura din lume. Poseda o extraordinara interpretare dramatica, tehnica si acute puternice, care au facut ca ea sa fie perfecta pentru rolul reginei noptii din Die Zauberflote de Mozart in primii ani de cariera. Debuteaza in 1968 la Bratislava in rolul Rosinei din Il Barbiere di Siviglia de Rossini si castiga concursul de la Tolosa unde este aleasa ca solista la teatrul Banska Bystrica, avand sa interpreteze acest rol pana la sfarsitul anilor 1970. In 1974 debuteaza la Glydenbourne si in 1977 la Metropolitan Opera din New York in rolul reginei noptii din Die Zauberflote de Mozart. Tot in 1977 debuteaza la Festivalul de la Salzburg in rolul lui Tebaldo din Don Carlos de Verdi sub bagheta lui Herbert Von Karajan. In 1981 alaturi de Luciano Pavarotti apare in filmul lui Jean Pierre Ponnelle - Rigoletto de Verdi. In 1984 debuteaza la Royal Opera House Covent Garden in rolul Giulietta din I Capuletti ed I Montecchi de Bellini, deasemenea inregistrata la EMI sub bagheta lui Riccardo Muti. Alte roluri in care Edita Gruberova a stralucit in cariera au fost Zerbinetta in Ariadne auf Naxos de Strauss, Violetta Valery in La Traviata de Verdi, Lucia in Lucia di Lammermoor de Donizetti, Manon din opera cu acelasi nume de Massenet, Oscar in Un Ballo in maschera de Verdi. In 1978 interpreteaza rolul Donna Anna la Teatro ala Scala din Milano, apoi rolul Marie din La Fille des Regiment de Donizetti, Semiramide din opera omonima de Rossini la Opera din Zurich, in 1990 rolul Elisabetta in Roberto Devereux de Donizetti la Viener Staatsoper. In ultimii ani a debutat in roluri mult mai dramatice cum ar fi cel al Normei din opera omonima de Bellini, Lucrezia Borgia, Maria Stuarda, Anna Bolena de Donizetti. 50 de ani de cariera dedicata cantului fac, ca Edita Gruberova sa se numere printre cele mai longevive artiste alaturi de Mirella Freni (50 ani de cariera), Renata Scoto (50 ) si lista continua.
Lucia Popp incepe cariera lirica la varsta de 23 de ani la opera din Bratislava interpretand rolul Konigin der nacht in Die Zauberflote de Mozart. In anul 1963 maestrul Herbert Von Karajan o asculta si imediat ii ofera un contract la Staatsoper din Viena. Prima sa aparitie pe aceasta scena a fost atat de fulminanta incat teatrul i-a oferit un contract pe 3 ani. 
